Cum poate fi îmbunătățit semnalul wifi din locuință?

Când vine vorba de semnal wifi, cu siguranță ați avut cel puțin o dată probleme cu rețeaua de acasă. Ni se întâmplă tuturor, însă situațiile de această natură sunt relativ ușor de rezolvat și nici nu necesită cunoștințe foarte avansate.

Semnalul Wi-Fi pe care îl primesc dispozitivele dumneavoastră de la router poate fi afectat de o mulțime de factori. În următoarele rânduri veți afla care sunt cauzele unui semnal slab, dar și ce variante aveți la îndemână pentru a vă bucura de internet wireless la viteză maximă, chiar și atunci când sunteți în camere adiacente celei în care se află router-ul.

Poziția routerului – aspect critic pentru calitatea semnalului wifi

Fără doar și poate, poziția pe care o are router-ul în apartamentul sau în casa dumneavoastră este un factor decisiv pentru semnalul Wi-Fi de care vor beneficia dispozitivele dumneavoastră.

Pe cât posibil, încercați să așezi router-ul într-un punct înalt, fără ca acesta să fie blocat de alte obiecte. Nu așezați router-ul pe jos sau într-o altă zonă cu înălțime redusă. De asemenea, căutați un punct în locuință de unde semnalul trebuie să străbată cât mai puține obstacole pentru a ajunge la dispozitivele dumneavoastră. Betonul și metalul sunt obstacole mari în calea semnalului transmis de router, însă și cărămida sau marmura, alte materiale întâlnite în locuințe, pot afecta semnalul. Oglinzile sunt, de asemenea, adevărate capcane pentru undele wireless.

Schimbarea frecvenței și a canalului de operare a routerului vă pot aduce multe beneficii

Dacă locuiți într-un apartament, rețeaua wireless din locuința dumneavoastră interferează cu celelalte rețele folosite de către vecini. Dacă densitatea rețelelor e prea mare, veți avea probleme și veți avea nevoie de soluții pentru a obține un semnal wifi mai puternic.

Alegeți frecvența de operare potrivită

Prima opțiune pe care o aveți la dispoziție este alegerea frecvenței de operare a router-ului. Majoritatea dispozitivelor din prezent oferă acces atât la banda de 2,4 GHz, cât și la cea de 5 GHz. Cea mai importantă diferență de care trebuie să țineți cont este cea de viteză și acoperire. Banda de 2,4 GHz oferă o acoperire mai mare a rețelei, însă un router wifi poate fi folosit și pentru o viteză mai mare de acces la internet, în detrimentul acoperirii pe suprafețe mari, prin intermediul benzii de 5 GHz.

Optați pentru un canal alternativ

După ce ați făcut o alegere în privința frecvenței, puteți merge mai departe și să schimbați și canalul de operare al frecvenței pe care ați ales să o utilizați. Banda de 2,4 GHz vă oferă 11 canale, în vreme ce banda de 5 GHz vă pune la dispoziție 45 de canale din care să alegeți pentru router. Dispozitivul selectează automat canalele pe care să funcționeze, însă alegerea este de cele mai multe ori similară cu cea luată de routerele vecinilor, astfel că apar interferențe între rețele. Cele mai ”aglomerate” canale sunt, de regulă, 1, 6 și 11, așa că cel mai sigur ar fi să vă orientați spre altele.

Nu neglijați antena router-ului pe care îl aveți acasă

Un aspect de multe ori neglijat este cel al antenei cu care este dotată un router wifi. Mai ales în cazul modelelor de buget sau mid-range, antenele sunt un capitol la care se fac mici economii, astfel că dispozitivul pe care îl cumpărați poate avea antene de slabă calitate, comparativ cu restul produsului. Aveți, astfel, posibilitatea de a face upgrade antenei sau antenelor pe care le folosește router-ul dumneavoastră.

De asemenea, puteți face chiar un upgrade router-ului în sine. Soluția aceasta, însă, e de preferat doar dacă aveți un dispozitiv ce folosește tehnologii mai vechi. Dacă aveți un router ceva mai nou, ar fi mai bine să luați în considerare alte opțiuni de îmbunătățire a rețelei de acasă.

De ce ați avea nevoie de un wifi repeater sau de un range extender?

Din fericire, soluții pentru îmbunătățirea semnalului pe care îl oferă un router există și dincolo de schimbarea produsului.

În funcție de bugetul disponibil și de nevoile specifice pe care le aveți, puteți să vă orientați către variante terțe de îmbunătățire a semnalului Wi-Fi din locuință, care vin în completarea router-ului pe care îl aveți, astfel încât să nu fie nevoie de schimbarea dispozitivului central.

Cum vă ajută un wifi repeater?

Un wireless repeater extinde rețeaua deja existentă chiar așa cum sugerează și numele, prin ”repetarea” semnalului original în forma unei noi rețele wireless la care să vă puteți conecta dispozitivele. Calitatea semnalului va fi aceeași pe care o emite router-ul, însă latența va crește, iar prea multe device-uri conectate simultan la repeater vor scădea calitatea experienței de navigare pe internet, mai ales dacă doriți să faceți streaming video printr-un repeater.

Ce beneficii are un range extender

Cea de-a doua variantă pe care o aveți la dispoziție este un range extender, care oferă o soluție mai bună de extindere a rețelei Wi-Fi, dar care vine și la un preț mai semnificativ. Un extender se va conecta, de regulă, printr-un cablu la router, fie că vorbim de un cablu clasic Ethernet sau de unul coaxial.

Dacă aveți o locuință cu suprafață mare, sau dispusă pe mai multe etaje, un range extender va fi de preferat ca soluție pentru îmbunătățirea semnalului Wi-Fi din casă.

Un tp link extender poate fi o variantă foarte bună pentru a vă revitaliza rețeaua Wi-Fi de acasă. Instalarea unui astfel de dispozitiv o puteți face singur, în câteva minute, având la îndemână instrucțiunile producătorului. Cel mai important pas pe care va trebui să îl faceți este cel de a găsi locul potrivit pentru extender în locuință, astfel încât să eliminați ”zonele moarte.”

Concluzie

Semnalul wifi poate fi afectat de o mulțime de factori, însă câțiva sunt determinanți pentru calitatea rețelei dumneavoastră de acasă: poziționarea router-ului în locuință, obstacolele pe care le are de trecut semnalul până să ajungă la dispozitive și interferențele pe care router-ul le poate avea, mai ales într-un bloc cu multe apartamente și implicit, cu multe rețele wireless.

Puteți folosi câteva trucuri pentru îmbunătățirea semnalului, cum ar fi ajustarea setărilor de conectivitate pentru router, fie că vorbim de bandă sau de canalele de operare. Firește, puteți să mizați și pe un mic upgrade al antenelor, însă și soluțiile terțe pot fi foarte utile.

Un wifi repeater poate să vă dubleze rețeaua originală, iar dispozitivele din casă se pot conecta la noua rețea, în vreme ce un range extender, așa cum sugerează numele, extinde capacitatea rețelei deja existente. Cu așa multe soluții disponibile pe piață, suntem siguri că veți găsi una care să se plieze pe nevoile și locuința dumneavoastră.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
Total: 5 In medie: 4.2
Back to top button