Recenziidetop.com petrece multe ore cercetând și testând, astfel încât să îți ofere ție șansa de a găsi cele mai bune produse pe care să le achiziționezi. Fiecare produs de aici este selectat independent de către echipa noastră. Dacă alegi să cumperi ceva folosind link-urile de pe pagina noastră, noi vom putea primi un mic comision, care ne va ajuta să ne finanțăm activitățile.
Cele mai bune routere 4G în 2024
De câte ori ți s-a consumat bateria de la telefonul mobil făcând hotspot? Cum poți avea internet acolo unde nu este nicio rețea de cablu sau fibră optică? Vrei să ai acoperire completă în toată locuința și să nu te mai muți cu laptopul până aproape de routerul clasic montat la intrarea în casă?
Pe parcursul prezentului articol vom încerca să aflăm de ce un router 4G sim este o opțiune de luat în calcul dacă vrei internet de mare viteză. Vom discuta despre routerele cu o singură bandă, două benzi sau trei benzi și vom descoperi ce viteze ne furnizează fiecare bandă în parte, care este diferența între antenele direcționale și cele omnidirecționale, ce este tehonologia MIMO și care sunt standardele wireless.
Știai că primul standard wireless pentru bandă de 2, 4 GHz (802.11a), lansat în 1997, a ajuns pe piață în același timp cu cel de-al doilea standard wireless (802.11b), lansat în 1999? Dacă vrei să afli multe lucruri interesante și cum îți poți alege cel mai bun router 4G, atunci te invităm să citești în continuare.
Actualizări de conținut:
Pentru noi este important ca produsele pe care le prezentăm să fie de cea mai bună calitate și la cele mai bune prețuri, așa că ne actualizăm în permanență listele și le verificăm în funcție de necesități pentru a-ți oferi cele mai bune alternative.
ASUS Blue Cave AC2600
Pro
- Alexa/Amazon Assistant (control vocal) și IFTT (automatizări)
- Antivirus securizare router inclus
- Acoperire de până la 160mp (la frecvența de 5GHz)
- Setare IP-uri statice/se pot denumi dispozitivele în rețea
- Stabil chiar și când sunt conectate mai multe dispozitive
Contra
- Timpul de încărcare la pornirea routerului/rețelei router este ridicat
- Sunt momente în care este necesară resetarea sistemului/reconfigurarea rețelei
Recenzia noastră
Asus Blue Cave se prezintă ca un produs solid, cu un design modern și care permite interconectarea cu alte dispozitive 4G similare (prin intermediul funcției AIMesh). Conexiunea cu alte echipamente asemănătoare creează o rețea de routere, capabilă să acopere mult mai bine spațiile de mari dimensiuni. Dispune de un procesor Intel Dual Core, tehnologie MU-MIMO, dual band, iar la o lățime de bandă de 5 GHz a obținut rezultate cu 28% mai bune în comparație cu routere identice, dar prevăzute cu antene externe.
Dincolo de specificațiile tehnice de pe pagina oficială, părerile utilizatorilor indică faptul că funcționarea la parametri maximi ai routerului se poate obține prin închiderea opțiunii AIProtection. Un alt aspect remarcat de clienți este folosirea modului AP/Bridge pe un port LAN pentru a obține o viteză de 1GBps (în caz contrar, va funcționa la maxim 400 MBps). De asemenea, dacă led-ul indicator (albastru) deranjează utilizatorul, acesta poate fi oprit din meniul routerului.
Distanța de acoperire nu este specificată, dar utilizatorii au remarcat faptul că, la o frecvență de 5GHz, reușește să servească, fără probleme, până la 160 mp. Trebuie evidențiat și faptul că nu sunt probleme legate de stabilitate, iar dispozitivul funcționează bine atât cu dispozitive Android, cât și iOS. Pe site-urile internaționale, routerul a obținut nota 3, 7 (52% dintre utilizatori i-au acordat nota maximă, în timp ce 19% l-au evaluat negativ). În schimb, pe site-urile locale, evaluarea este pozitivă (nota maximă).
Specificații
- Aria de acoperire: Spații ampl
- Frecvența wi-fi: 2,4 – 5 GHz
- Standarde wi-fi: IEEE 802.11a/ 802.11b/802.11g/ 802.11n/ 802.11ac IPv4/IPv6
- Viteza conexiunii: 2600 Mbps
- Port LAN: 4 x 10/100/1000 Mbps
- Port USB: 1x USB 3.0
Verifică prețul
Synology RT2600AC
Pro
- Numeroase aplicații ce pot fi instalate din Package Center Synalogy
- Permite conectarea cu dispozitive multiple simultan fără afectarea stabilității conexiunii
- Funcție Intrusion Detection (detectare a intruziunilor) mult mai complexă decât un antivirus
- Semnal Wi-Fi foarte puternic, care acoperă suprafețe de până la 279 mp
Contra
- Update-urile pot modifica configurările routerului
- Într-o rețea de tip plasă, apar confuzii legate de dispozitivele conectate
Recenzia noastră
Un router care se remarcă printr-o serie de specificații foarte interesante pentru utilizator: procesor Dual Core (1,7 Ghz), dual band, tehnologie accelerare hardware, Wi-Fi Quad Stream, Beamforming, MU-MIMO și o aplicație cu o multitudine de utilități. În privința aplicației AI, aceasta îi oferă utilizatorului posibilitatea de a extinde banda pentru jocuri sau descărcarea de conținut de pe site-urile de Torrenting. Dispune de moduri de conectare rapidă (Smart Connect Wi-Fi și QuickConnect Synalongy), cu o conexiune extrem de stabilă în diverse rețele mobile.
Update-urile se efectuează rapid (maxim 5 minute), cu mențiunea că se poate întâmpla să creeze probleme la configurările routerului. Este un dispozitiv care suportă conexiuni multiple, fără să îi fie afectată stabilitatea. De exemplu, utilizatorii care l-au testat pentru activități de gaming online au remarcat faptul că funcționează ireproșabil, fără niciun fel de lag-uri. Suportă foarte bine streaming 4K HDR, iar aplicația este foarte utilă dacă vrei să monitorizezi evoluția sistemului în timp real.
Anumiți utilizatori au indicat faptul că interconectarea mai multor routere printr-o rețea de tip plasă poate avea ca efect crearea unor confuzii legate de dispozitivele conectate în același timp. Cu toate acestea, se pare că este o problemă limitată, din moment ce mulți alți utilizatori apreciază funcția Mesh. Aria de acoperire poate ajunge până la 279 mp (spații ample). Utilizatorii apreciază acest dispozitiv cu nota 4,3 pe site-urile internaționale (73%),
ceea ce confirmă și părerile de pe site-urile locale. Doar 9% dintre cei care folosesc produsul l-au notat cu nota minimă.
Specificații
- Aria de acoperire: Spații ample
- Frecvența wi-fi: 2,4 -5 GH
- Standarde wi-fi: IEEE 802.11a/b/g/n/ac IEEE 802.11ac Wave
- Viteza conexiunii: 800-1733 Mbps
- Port LAN: 4 x RJ-45 3 x RJ-45 (Dual WAN)
- Port USB: 1x USB 2.0 1x USB 3.0
Verifică prețul
ASUS RT-AX88U
Pro
- Viteză wireless de 2x mai mare în comparație cu alte routere Asus
- Nivel ping extrem de scăzut raportat la alte branduri producătoare de routere
- Semnal foarte puternic și stabil, inclusiv în locuințe cu pereți din BCA/beton
- Excelent în combinație cu dispozitive compatibile Wi-Fi
Contra
- Necesită update la placa wireless pentru procesoarele Intel pentru a vizualiza rețeaua
- Folosirea anumitor funcții presupune acordarea permisiunii folosirii datelor tale personale
Recenzia noastră
Acest modem internet impresionează nu doar la nivel estetic (design futurist), ci și în privința specificațiilor tehnice. Este compatibil în special cu echipamentele Wi-Fi 6, cu care reușește să obțină performanțe incredibile, ceea ce i-a determinat pe unii utilizatorii să menționeze că, în lipsa acestui tip de dispozitive, investiția în acest router nu este justificată. Dispune de 8 porturi LAN, dual band, procesor Quad Core (1,8 GHZ), 1 Gb memorie Ram, protecții contra intruziunilor SPI (cu detectare automată – AIProtection Pro) și permite o latență mai mică (la utilizarea în totalitate a lățimii de bandă).
Este o opțiune excelentă pentru gaming online (accelerare dublă cu funcțiile Adaptive Qos și WtFast activate – cu un ping de până la 75% mai mic). Nivelul de acoperire este foarte bun, semnalul fiind puternic chiar și prin pereții din BCA. Susține, fără probleme, interconectarea multiplelor dispozitive, fără a-și pierde din stabilitate. La conectarea pe telefoane compatibile Wi-Fi 6, viteza obținută este de peste 700 Mb/s. Pentru o funcționare
ireproșabilă, utilizatorii recomandă dezactivarea opțiunii Roaming Assistant în lipsa unei rețele de tip AIMesh în locuință (posibile deconectări ale routerului).
Utilizatorii apreciază acest model de router 4G cu nota 4,2 pe site-urile internaționale (71% îl evaluează cu nota maximă, în timp ce 12% i-au acordat nota minimă). Pe site-urile locale, acest echipament a obținut nota 4,6 (la un număr de voturi cu mult mai mic în comparație cu platformele internaționale).
Specificații
- Aria de acoperire: Spații foarte ampi
- Frecvența wi-fi: 2,4 -5 GHz
- Standarde wi-fi: IEEE 802.11a/ 802.11b/802.11g/ 802.11n/ 802.11ac; IPv4/IPv6
- Viteza conexiunii: 1148-4808 Mbps
- Port LAN: 8 x 10/100/1000
- Port USB: 2 x USB 3.1 Gen 1
Verifică prețul
Fritz!Box 7590
Pro
- Permite integrarea unui stick 4G, ca alternativă în cazul în care rețeaua fixă de internet nu este disponibilă
- Oferă suport ADSL/VDSL/WAN/ DECT
- Viteză triplă pentru conexiunile DSL
- Aplicație FRITZ!App Fon care permite conectarea telefoanelor analoage/IP/ISDN
Contra
- Distanța acoperită este de maxim 10 metri
- Routerul se încălzește foarte repede
Recenzia noastră
Este un produs care se adresează celor care își doresc locuințe inteligente, oferind un nivel de funcționalitate foarte ridicat. Dispune de aplicația FRITZ!App Fon care oferă conectare pentru toate tipurile de telefoane (IP/ISDN/analoage). Îi oferă utilizatorului alternative în cazul în care rețeaua de internet fix cade (are un spațiu pentru inserarea unui card 4G). Viteza DSL este triplă (300 Mb/s), oferind o stabilitate ridicată sistemului chiar și atunci când sunt conectate mai multe dispozitive la sursă.
Unii utilizatori recomandă configurarea routerului de pe un laptop pentru a reuși să se acopere toate setările (nu de pe telefon). Conexiunea se menține stabilă chiar și atunci când sunt conectate dispozitive care au un consum de internet ridicat (de la TV inteligente, telefoane și PC, până la imprimante). Nivelul de acoperire nu este unul foarte mare (până la maxim 10 metri) și depinde de standardul Wi-Fi folosit (IEEE 802.11a este mai bun decât IEEE 802.11ac).
Pe site-urile locale a primit nota maximă (5), dar numărul utilizatorilor nu este unul ridicat. În schimb, numărul mare al utilizatorilor care au acordat acestui produs nota 4,7 pe site-urile internaționale (peste 3500 de persoane) este completat de premiul “cel mai bun router 4G” din anul 2019. De menționat mai e faptul că numai 3% dintre utilizatori i-au acordat calificativul “nesatisfăcător”, în timp ce 87% i-au acordat nota maximă.
Specificații
- Aria de acoperire: Spații normale
- Frecvența wi-fi: 2,4 -5 GHz
- Standarde wi-fi: IEEE802.11ac/IEEE802.11b/IEEE802.11g/IEEE802.11n
- Viteza conexiunii: 800-1733 Mbps
- Port LAN: 4×10/100/1000
- Port USB: 2 x USB 3.0
Verifică prețul
TP-Link M7650
Pro
- Acoperă o arie de până la 5 metri la viteză maximă de descărcare
- Se configurează foarte ușor, iar interfața aplicației tp MIFI este simplă
- Permite stocare internă pe un card SD de maxim 32 Gb
- Asigură un flux foarte bun la transmisiunile prin streaming live
Contra
- Acumulatorul nu rezistă mai mult de 1-2 ore când sunt conectate mai multe dispozitive
- Nu suportă standardele Wi-Fi IPv4/IPv6
Recenzia noastră
Conceput pentru a oferi un nivel ridicat de portabilitate Wi-Fi, acest router portabil 4G se încadrează în cerințele majorității utilizatorilor. Designul este compact, iar vitezele de descărcare (600 Mbps) și încărcare (50 Mbps) sunt mai mult decât decente pentru un router din această categorie.
Cei care au folosit produsul au remarcat faptul că se supraîncălzește repede atunci când sunt conectate foarte multe dispozitive (producătorul menționează posibilitatea conectării a până la 32 de dispozitive simultan). În aceste condiții, acumulatorul nu mai rezistă 15 ore, atât cât este specificat de către producător, ci maxim 1-2 ore.
Aria de acoperire la viteze maxime de descărcare este de 5 metri, dar unii utilizatori au testat și au obținut viteze de download de 15 Mbps și la 150 de metri. În cazul în care este utilizat în interior, utilizatorii evidențiază faptul că funcționează excelent în spațiile deschise. Dacă sunt pereți interiori, atunci viteza de descărcare se reduce simțitor (până la maxim 15 Mbps).
Utilizatorii români i-au acordat 5 stele în evaluarea lor, în timp ce pe site-urile internaționale, nota primită este de 4,1 (aproximativ 11% dintre utilizatori au oferit nota minimă, în timp ce 62% l-au apreciat cu nota maximă).
Specificații
- Aria de acoperire: Spații normale
- Frecvența wi-fi: 2,4 -5 GHz
- Standarde wi-fi: 2,4 -5 GHz
- Viteza conexiunii: 300-867 Mbs
- Port LAN: Nu
- Port USB: 1x USB
Verifică prețul
Ce este un router 4G?
Viteza conexiunilor de pe rețelele fixe de internet se va tripla în următorii ani (de la 45,9 Mbps în 2018 la 110,4 Mbps în 2023). În ceea ce privește viteza oferită de routerele 4G, aceasta va crește de la 13, 2 Mbps în 2018 până la 43, 9 Mbps în 2023. Cel mai bine se poziționează routerele 5G, cu o viteză de până la 575 Mbps până în 2023, conform datelor disponibile. În acest moment, utilizatorul poate opta între routerele clasice și cele 4G/LTE, dat fiind faptul că tehnologia 5G încă nu a fost implementată în România. Într-o definiție pe scurt, routerul 4G este un dispozitiv care folosește tehnologia mobilă prin intermediul unui modul wireless 4G.
Deosebirea față de routerele standard (internet prin rețea fixă) este că primele folosesc numai standarde wireless, în timp ce routerele LTE utilizează o cartelă SIM, care le oferă acces și la tehnologia wireless mobilă, pe lângă cea standard. O explicație simplificată la maxim ar fi: routerele DSL/cablu/fibră sunt conectate la rețele fixe de internet, pe când cele 4G sunt conectate la o rețea mobilă de date. Unele dispozitive 4G permit și conexiune prin port Ethernet, multi SIM, 4G WAN, printr-un port DSL dedicat, EFM sau POE (Power over Internet) prin intermediul portului Ethernet. Pentru a funcționa, routerul din categoria 4G are nevoie de un abonament cu internet inclus din partea unui furnizor de servicii mobile.
Când este recomandată folosirea unui router 4G?
Există o serie de situații în care routerul mobil îți poate fi de folos. Cele mai întâlnite situații sunt lipsa unei rețele de internet fix în zona în care locuiești sau atunci când mergi într-o călătorie. Pentru prima situație, pot fi folosite routerele 4G de interior, în timp ce pentru cealaltă situație sunt potrivite cele pentru exterior (portabile și care funcționează cu acumulator). Alte situații în care un router de acest tip se poate dovedi util sunt cele legate de costuri ridicate la abonamentul de internet fix, termene lungi pentru instalare, costuri suplimentare mari ca urmare a poziției locuinței, ori o viteză limitată a conexiunii DSL/cablu.
Unde poate fi utilizat un router de tip 4G?
Este bine de știut faptul că există posibilitatea utilizării unui router 4G atât în exterior (cu toate că mulți utilizatori preferă să utilizeze rețele fixe de cablu sau fibră optică), cât și în interior. De exemplu, un router portabil este de preferat să fie folosit în timpul călătoriilor ca o alternativa la hotspot-ul de pe telefonul mobil. Routerele mobile pentru interior își dovedesc utilitatea în cazul spațiilor foarte mari (hale industriale, clădiri de birouri sau spații ample), mai ales că permit acoperirea unei zone clare, dar și pentru că se pot conecta cu alte dispozitive similare, creând o rețea de tip plasă.
De ce este un router mobil mai avantajos decât hotspot-ul de pe telefonul mobil?
Rezistența acumulatorului de la telefon scade rapid atunci când se face hotspot pentru mai multe conexiuni. Un router mobil oferă și securizare firewall conexiunilor, în timp ce telefonul își securizează propria conexiune. Modemul portabil dispune de port Ethernet, ceea ce îi permite utilizatorului să se conecteze la o rețea WI-FI gratuită. Viteza de conectare și stabilitatea conexiunii sunt mai bune în cazul unui router, decât în cazul telefonului mobil. Prețul abonamentului poate crește dacă se depășește planul de internet stabilit cu furnizorul de servicii de telefonie și internet.
Routerele 4G portabile pentru exterior
Portabilitatea mobilă este un beneficiu oferit de routerele 4G, mai ales în călătorii sau în spațiile unde nu există opțiuni de internet fix. La fel de utile sunt și atunci când calitatea semnalului furnizat prin rețelele de cablu/DSL nu este la cel mai înalt nivel. Unul dintre principalele avantaje ale dispozitivelor de acest gen este faptul că îți degrevează telefonul de sarcinile ce îl supraîncarcă în momentul în care optezi pentru hotspot mobil. Bateria telefonului durează mai mult, abonamentul nu se încarcă cu extra date mobile, iar alegerea planului tarifar este doar opțiunea ta. Practic, poți folosi internetul de pe telefon atunci când rămâi fără date mobile pe router, în special atunci când călătorești.
De exemplu, acest tip de router este utilizat de către șoferii de pe mașinile internaționale de transport (marfă și călători) ori de către comercianții de la târgurile temporare. În general, un router 4G cu slot sim este preferat în locațiile exterioare, cum ar fi șantiere de mici dimensiuni sau în activitățile din agricultură. Oriunde nu poate fi utilizată o conexiune de internet fix prin cablu/fibră/DSL, varianta portabilă de router este o soluție foarte bună. Sunt disponibile routere mobile care permit conexiuni simultane cu un număr mare de dispozitive, ceea ce nu este posibil printr-un hotspot de pe telefon.
Routerele 4G pentru acasă
Conexiunile prin cablu, DSL și fibră optică sunt preferate de foarte mulți români, statisticile indicând o viteză de descărcare de 167,80 Mbps prin intermediul acestui tip de conexiune. În ceea ce privește viteza conexiunii mobile la descărcare, aceasta este de 38,20 Mbps, în România. Cu toate acestea, chiar dacă o conexiune fixă e recunoscută ca fiind mai sigură și mai bine securizată, aceleași beneficii pot fi oferite și de routerele 4G. Un dispozitiv de calitate poate oferi viteze de descărcare de 150 Mbps (la nivel teoretic se discută de viteze de 300 Mbps), iar stabilitatea conexiunii este foarte bună. În cazul rețelelor DSL, este necesară o linie telefonică, însă, în cazul unui router mobil, nu mai este nevoie de telefon fix.
Unul dintre argumentele solide în favoarea conexiunii printr-un router 4G este calitatea semnalului în timpul sesiunilor de streaming live și a jocurilor online. Iar furnizorii de servicii 4G pentru acasă chiar oferă prețuri atractive la pachetele de internet, tocmai pentru a promova mai bine această opțiune. În plus, unele modele de routere portabile dispun și de un spațiu de stocare, ceea ce îți oferă o soluție pentru conținutul multimedia.
În ceea ce privește argumentele contra, printre acestea se numără viteza și volumul de date limitate, posibilitatea ca semnalul wireless să nu fie constant sau costurile pentru anumite planuri tarifare.
Când este mai util să folosești un router mobil 4G pentru acasă?
O conexiune fixă de internet îți oferă mult mai multe avantaje în comparație cu una mobilă, atunci când ai această opțiune: viteze bune la descărcare și încărcare, siguranță, costuri scăzute dacă ești un consumator de internet și download nelimitat. Dacă ai la îndemână astfel de opțiuni, atunci nu este necesar să mergi pe varianta wi-fi portabil. Aceasta din urmă este o soluție foarte avantajoasă acolo unde nu există acoperire pentru rețelele fixe, dacă nu ești un utilizator frecvent al internetului (emailuri și navigare ușoară online), ori dacă serviciile oferite de furnizorii de internet prin cablu nu sunt corespunzătoare (viteză scăzută, întreruperi frecvente etc).
Tipuri de routere – cu o singură bandă, două și trei benzi
Pe piață există routere wireless (denumite și pentru acasă), profesioniste (pentru activități în care se folosește internetul la un nivel foarte ridicat) și ISP (care sunt utilizate în mod exclusiv de furnizorii de internet). Împărțirea routerelor 4G se face după mai multe criterii, unul dintre factorii de care se ține seama fiind frecvența conexiunii (2,4 GHz/5GHz). Raportat la acest criteriu, routerele sunt cu o singură bandă (funcționează pe frecvența de 2,4 GHz), cu două benzi (frecvențe de 2,4 GHz și 5 GHz) și trei benzi (una de 2,4 GHz și două de 5 GHz).
În comparație cu un router cu o singură bandă (care dispune de trei canale de transmisie nesuprapuse), cel cu două benzi se evidențiază prin flexibilitate și performanțe superioare. Primul interferează foarte ușor cu alte dispozitive, ceea ce duce la scăderea traficului de date. Prezența celei de a doua benzi (5GHz), care nu este atât de utilizată, favorizează preluarea încărcării benzii de 2,4 GHz și sporirea nivelului de performanță. Routerele cu o bandă operează cu standardul Wireless N, în timp ce routerele cu două și trei benzi, cu standardele Wireless N + Wireless AC. În plus, sunt eliminate interferențele, frecvențele operează simultan și oferă un canal dedicat pentru gaming și streaming video.
Routerele cu o singură bandă
Chiar dacă pare destul de învechit în privința conceptului și a performanței, acest tip de router permite obținerea (la nivel teoretic) unor viteze de 800 Mbps (real 150 Mbps). Este limitat la folosirea unei singure benzi (cea de 2,4 GHz), ceea ce duce la supraîncărcare, încetinirea transferului de date și la limitarea performanțelor serviciului. Pot surveni, în mod frecvent, probleme legate de lag-uri și chiar de întrerupere pe o perioadă limitată a serviciului, iar viteza la descărcare și încărcare va fi limitată. Standardul wireless utilizat de acest tip de router este “Wi-Fi N”/ WiFi 802.11a/b/g, un standard care permite atingerea unei viteze maxime de 900 Mbps.
Nu sunt dispozitive care să ofere suport pentru aplicațiile AI (pentru monitorizarea performanțelor sistemului), iar funcțiile moderne sunt complet scoase din discuție în cazul acestor routere. Este foarte posibil să nu fie compatibile cu dispozitivele de ultimă generație. Aria pe care o acoperă nu este una foarte mare (dar frecvența de 2,4 GHz poate penetra zidurile și ușile fără probleme), iar intensitatea semnalului este diminuată.
În ceea ce privește aspectele pozitive ale acestui echipament, prețul reprezintă unul dintre argumentele în favoarea sa. De asemenea, este un dispozitiv util pentru spații reduse și oferă posibilitatea conectării cu o multitudine de echipamente și gadget-uri wireless. Pot fi folosite pentru navigare online, vizualizare fotografii, emailuri și pentru chat.
Routerele cu două benzi
Prezența benzii de 5 GHz este un plus considerabil pentru routerele de acest tip: viteze minime reale de 450 Mbps, capacitate de bandă dublă în comparație cu cele cu o singură bandă, stabilitatea conexiunii, eliminarea nivelului ridicat de încărcare și multe altele. Așadar, aceste dispozitive utilizează în tandem banda de 2,4 GHz și pe cea de 5 GHz, ceea ce permite streaming-ul High Definition, transferul de fișiere cu dimensiuni foarte mari, vizionarea de conținut video și jocurile online. Trebuie menționat faptul că benzile pot fi schimbate în mod automat. Aria de acoperire este mare, fiind posibilă conectarea mai multor routere de acest gen într-o rețea de tip plasă, ceea ce conduce la obținerea unui semnal puternic, stabil și care acoperă spații de mari dimensiuni.
Este posibilă conectarea mai multor dispozitive (de exemplu, la un router Tp Link din gama portabilă, pot fi “legate” până la 32 de dispozitive). Totuși, mai multe gadget-uri conectate vor conduce la partajarea lățimii de bandă și la scăderea vitezei. Nivelul de interferențe este redus datorită prezenței benzii de 5 GHz. Standardele Wireless sunt “AC” + “N”, ceea ce înseamnă IEEE 802.11n (Wi-Fi 4) + IEEE 802.11ac (Wi-Fi 5) + WiFi 802.11a/b/g. Aceste standarde oferă viteze de până la 1, 3 Gbps (la 5 GHz) și o viteză totală de până la 2,34 Gbps la folosirea ambelor benzi.
Routerele cu trei benzi
Cele trei benzi sunt compuse dintr-o bandă de 2,4 GHz și două de 5 GHz, ceea ce permite obținerea unei viteze de până la 4 Gbps. Există și unele modele care folosesc o bandă de 2,4 GHz, una de 5 GHz și una de 60 GHz. Astfel de modele folosesc standardele wireless IEEE 802.11n (Wi-Fi 4) + IEEE 802.11ac (Wi-Fi 5) + WiFi 802.11a/b/g + WiFi 802.11ad.
Pot fi observate două tipuri de routere cu trei benzi: AC-3200 și AC-5300. Primul, AC-3200, atinge o viteză de conectare de 600 Mbps (2,4 GHz) + 1300 Mbps (prima bandă 5 GHz) + 1300 Mbps (a doua bandă de 5GHz). Cel de-al doilea, AC-5300, oferă o viteză de 1000 Mbps + 2150Mbps.
Nivelul de interferență este cu mult redus în comparație cu routerul cu o singură bandă. Oferă un nivel de conectivitate mult mai stabil, iar transferul fișierelor de mari dimensiuni se efectuează cu maximă rapiditate. De aceea, favorizate sunt activitățile care implică streaming live și gaming online. Cu toate acestea, în lipsa unor gadget-uri care să fie compatibile cu bandă de 5GHz, un astfel de router nu este indicat din cauza costurilor destul de ridicate în comparație cu echipamentele cu una sau două benzi. Cea de-a treia bandă va îndeplini simplul rol de extra LAN în acest caz.
Care sunt standardele de conectare wireless?
Standardele wireless sunt niște indicatori de performanță referitori la lățimea benzii, aria de acoperire, viteză și altele. Clasificarea lor s-a realizat cu combinații de litere și numere, iar recent s-a trecut la o clasificare mai simplă, de tipul WI-Fi (include standardul N), WI-Fi 5 (standardul AC) și WI-FI (standardul AX). Acesta din urmă abia a fost lansat (în 2020) și încă nu sunt disponibile foarte multe dispozitive compatibile cu el. Prețul de achiziție fiind unul foarte ridicat, poți opta pentru un router 4G cu standardul Wi-Fi 5 (cu două benzi), care este cea mai bună opțiune în acest moment.
Primul standard a fost 802.11-1997 (viteză de 2Mbps), fiind urmat de 802.11b (lansat în 1999, viteză de 11 Mpbs), dar care a intrat pe piață înaintea standardului 802.11a (lansat în 1997, viteză de 54 Mbps). Următoarele standarde au fost 802.11g, 802.11n/Wi-Fi 4, 802.11ac/Wi-Fi 5, 802.11ad și 802.11ah/ WI-FI HaLow. Cele mai noi standarde sunt 802.11ax/Wi-Fi, 802.11aj, 802.11ak, 802.11ay, 802.11az și 802.11ba. Pentru un utilizator obișnuit, cele mai potrivite sunt 802.11n/Wi-Fi 4 și 802.11ac/Wi-Fi 5, așa cum se poate observa și la specificațiile din tabel ale routerului Ax88u. Acestea oferă viteze de până la 3,46 Gbps și dispun de tehnologie MIMO (antene multiple), care îmbunătățește viteza și reduce riscul apariției de erori.
Aria de acoperire
Unul dintre factorii care contează în obținerea unui semnal de calitate și, implicit, a unei viteze bune este puterea dispozitivului de a acoperi o arie cât mai largă. De obicei, acest lucru ține de direcția pe care sunt poziționate antenele și de tipul lor (se recomandă ca unghiurile să fie de 0 grade – paralel cu pardoseala sau de 45 de grade – poziție diagonală pentru o antenă omnidirecțională). În situația în care antena este direcțională, intervalul cel mai bun de poziționare este de 10-14 grade.
Un alt element care contează este poziționarea routerului, acesta având nevoie de un loc din care să poată emite liber și neîngrădit, mai ales dacă este vorba despre o clădire cu mai multe etaje. De exemplu, nu trebuie poziționat pe podea sau pe rafturile unui corp de mobilier, ci într-o zonă centrală. Interferențele dintre beneficiarul semnalului și emițător sunt un factor care perturbă buna funcționare a unui router. Pereții și ușile reduc din puterea semnalului, la fel cum se întâmplă și în cazul mobilierului masiv. Alte elemente care pot interfera sunt dispozitivele electronice și electrocasnice (în special cele care folosesc tehnologie wireless).
Tipul de antenă
Există două tipuri de antene la un aparat 4G – exterioare și interioare.
- Antenele de exterior
Sunt poziționate în afara locuinței, beneficiind de impermeabilitate și de rezistență sporită la condițiile meteorologice neprielnice (căldură sau umiditate în exces). Fiind poziționate în exterior, teoretic dispun de un câmp de recepție mai bun. Cu toate acestea, în privința recepției semnalului, majoritatea sunt direcționale.
- Antenele de interior
Acestea sunt parte integrată a dispozitivului. Ca și în cazul antenelor de exterior, pot fi omnidirecționale sau direcționale. Este recomandată poziționarea într-o zonă centrală a locuinței astfel încât să nu existe interferențe care pot conduce la scăderea intensității semnalului recepționat.
Antenă | Tip | Poziționare |
---|---|---|
2.5 dBi | Omnidirecțională | Interior |
5 dBi | Omnidirecțională | Interior |
7dBi | Omnidirecțională | Interior |
8dbi | Omnidirecțională | Interior |
De exemplu, un Tplink router de 2 dBi oferă un semnal de jur-împrejur, la 360 de grade, dar pe o arie foarte redusă. În schimb, unul de 5 dBi oferă un semnal bun la 40 de grade (arie redusă), cele de 7 dBi la 30 de grade (arie medie), iar cele de 9dBi oferă un semnal cu arie mare de acțiune la un unghi de 25 de grade.
Cum se poate extinde aria de acoperire a unui router
Routerele 4G au 1, 2 sau 3 antene de tip omnidirecțional, iar în cazul în care modelul de router dispune de opțiunea de înlocuire a antenelor, acestea pot fi îmbunătățite cu ajutorul unui prelungitor. Fie se va opta pentru antene cu o putere mai mare (de exemplu, de la 5 dBi până la 9 dBi), fie se va modifica tipul de antenă, înlocuindu-se cu una direcțională (una de 24 dBi oferă un con de 7 grade, cu o arie de acoperire foarte scăzută, dar cu un semnal extrem de puternic). O antenă omnidirecțională de 15 dBi oferă un con de radiație de până la 360 de grade, cu o arie de acoperire de mari dimensiuni.
Sistemul MIMO (Multiple-Input Multiple –output)
Tehnologia MIMO presupune folosirea mai multor antene care sporesc calitatea semnalului radio recepționat, oferind canalului un randament mai ridicat. Sunt disponibile multiple modele, așa cum sunt cele legate de timp, frecvență și spațiu. În cazul primului model, mesajul se transmite prin intermediul mai multor sloturi și canale de codificare, în diferite intervale de timp. Modelul frecvenței se bazează pe utilizarea unor frecvențe multiple pe canale diferite, în timp ce modelul spațial implică folosirea mai multor antene ce sunt plasate în locații diferite pentru a capta diverse unde radio. Unele routere folosesc și modelul diversității polarizării, ceea ce permite rotirea undelor și oglindirea acestora, una la 45 de grade orizontal, iar cealaltă la 135 de grade (rezultând două fluxuri diferite).
Pentru a beneficia de randament maxim, sistemul MIMO implică prezența a cel puțin două antene. Routerele 4G folosesc modelul diversității polarizării pentru a recepționa și interpreta în mod corect semnalul transmis de emițător (făcând distincție între cele două fluxuri recepționate). Avantajele acestui model pot fi observate atunci când semnalele care sunt transmise în mod izolat sunt captate și direcționate în mod organizat de către receptor. Dacă îți dorești un router performant și care dispune de tehnologia MIMO, acest model, Asus router, este ceea ce îți trebuie pentru a obține maximul de avantaje.
Funcții și caracteristici utile pentru viitorul tău router
Cu siguranță că, la un router 4G, prețul este primul lucru care te interesează. Da, trebuie remarcat faptul că sunt cu mult mai scumpe decât cele tradiționale, cu conexiune fixă. Însă, un router LTE mobil îți oferă nivelul maxim de portabilitate și posibilitatea de a conecta multe dispozitive în același timp. Iată care sunt caracteristicile pe care ar fi indicat să le iei în considerare atunci când îți alegi un astfel de dispozitiv:
Afișajul
Este o caracteristică prezentă la routerele mobile, așa cum este modelul TP-Link; în schimb, la cele de interior, afișajul este clasic, cu leduri indicatoare. În cazul celor portabile, afișajul este de tip TFF, cu o diagonală de până la 2 inch.
Rezistența acumulatorului
Având în vedere că este un dispozitiv care permite conectarea mai multor echipamente, rezistența acumulatorului nu va depăși 24 de ore. Energia acumulatorului scade proporțional cu numărul de dispozitive conectate.
Sloturile multi-sim
În general, routerele de acest tip dispun de 1 slot pentru sim sau de 2 sloturi, dar pe piață există routere cu peste 18 sim-uri, în cazul în care este vorba despre o activitate de tip comercial sau industrial.
Porturile Ethernet
Routerele pot avea mai multe porturi Ethernet, ceea ce permite conectarea dispozitivului la un PC sau la alte echipamente.
USB Tethering
Îi oferă utilizatorului posibilitatea de a partaja conexiunea mobilă Wi-Fi cu un alt dispozitiv (PC, tabletă, mobil) prin intermediul unui port USB.
Viteza conexiunii
Este unul dintre aspectele importante și care are legătură cu numărul de benzi. În cazul routerelor cu o singură bandă (2,4 GHz), vitezele reale sunt mici (până în 150 Mbps). Routerele cu trei benzi sunt mult prea scumpe, chiar dacă ajung la viteze de peste 3Gbps (viteza teoretică). Așadar, o opțiune avantajoasă sunt routerele cu 2 benzi (una de 2,4 GHz și una de 5GHz) care oferă până la 1,3 Gbps.
Prezența unui slot pentru micro card SD
Acesta permite stocarea suplimentară de date pe dispozitiv, ceea ce reprezintă un beneficiu pentru utilizator. Echipamentele care dispun de o astfel de facilitate oferă sloturi pentru cartele de 32GB/64GB.
Numărul de dispozitive care pot fi conectate simultan
Un echipament 4G portabil poate suporta un număr crescut de conexiuni, chiar dacă această caracteristică îi reduce rezistența acumulatorului. De exemplu, routerul mobil TP-Link permite conectarea a până la 32 de dispozitive în același timp.
Mai sunt și alte caracteristici care pot ajuta utilizatorul în alegerea lui, precum interfața de lucru a dispozitivului și aria de acoperire. Fiecare utilizator trebuie să-și aleagă routerul în strânsă legătură cu nevoile sale și cu destinația pentru care va fi utilizat echipamentul (rezidențial sau industrial).
Cele mai performante branduri producătoare de routere 4G
În momentul actual, patru companii își dispută prima poziție pe piața routerelor LTE, acestea fiind Asus, TP-Link, Synology și AVM. Opțiunile de conectare 4G prin intermediul routerelor produse de aceste companii le oferă clienților produse performante, care să le permită să aibă parte de semnal puternic și stabil, arie de acoperire cât mai extinsă, precum și funcții care să le asigure avantaje pe termen îndelungat (așa cum este tehnologia MU-MIMO furnizată de către Asus).
ASUS
Este una dintre companiile recunoscute la nivel internațional pentru multiplele sale produse din sectorul IT. Lansată în 1989 s-a specializat în producția de plăci de bază (parteneriat cu Intel), ca mai apoi să-și extindă portofoliul de produse, de la plăci grafice, notebook-uri,
telefoane, laptopuri și până la routere ce înglobează tehnologii revoluționare, monitoare PC și mini-PC-uri.
Synology
Lansată în 2000, această companie este unul dintre liderii din sectorul gestionării și stocării de date, securizarea rețelelor și crearea unor dispozitive pentru asigurarea unui nivel ridicat de conectivitate la rețea. Se poate spune că pe segmentul său de piață este una dintre companiile care oferă produse orientate către client și către satisfacerea nevoilor acestuia.
AVM – Fritz!
AVM este una dintre cele mai longevive companii de pe această piață (fiind lansată în 1986) și care are ca obiect de activitate crearea de produse care au legătură cu rețelele de comunicație. Gama Fritz! include routere Wi-Fi 4G și WLAN, telefoane fixe, detectoare și becuri inteligente, precum și sistemul de operare Fritz!OS.
TP-Link
Piața producătorilor de dispozitive pentru comunicație s-a mărit în 1996 cu TP-Link, o companie care excelează în acest domeniu și care le propune clienților echipamente ce includ routere, dispozitive wireless de calitate (au lansat de curând routere Wi-Fi 6), prize și becuri inteligente, camere Wi-Fi, switch-uri Soho și adaptoare Wi-Fi, precum și echipamente Wi-Fi portabile.
FAQ
Care este scopul routerelor 4G?
Care este aria de acoperire a unui router?
Ce este Wi-Fi și cum pot conecta routerul meu la acesta?
Ce este un router și cum se diferențiază de un modem?
Un router și un modem pot fi combinate?
Ce este un switch și ce face?
Concluzie
Routerele 4G reprezintă o alternativă de luat în calcul, în special atunci când mergi în călătorii sau în lipsa unei rețele clasice de conectare la internet. Pentru un router 4G, prețul poate fi mai mare în comparație cu dispozitivele standard, dar avantajele sunt pe măsură (le găsești enumerate de-a lungul recenziei). În concluzie, este un dispozitiv care îți poate oferi satisfacția că ai făcut un pas mare către digitalizarea de mâine!